CHIȘINĂU, 15 feb – Sputnik. Casa modelului originar din Moldova, Xenia Deli, a fost plină cu flori și baloane de ”Ziua Îndrăgostiților”. În așa mod, soțul ei, milionarul Ossama Fathi Rabah Al-Sharif, și-a arătat dragostea și recunoștința față de frumoasa șatenă.
Cel mai romantic a fost mesajul pe care bărbatul l-a lăsat într-un buchet de flori.
”Este cea mai frumoasă zi a îndrăgostiților din viața noastră. Avem mica noastră prințesă. Ea este bucuria și fericirea vieții. Voi sunteți Valentinele mele, te iubesc la nesfârșit”, i-a scris soțul Xeniei Deli în mesajul său.
Aceasta a scris în descrierea video-ului că soțul ei și-ar fi ieșit din minți, întrucât a umplut casa cu o mulțime de flori.
Se pare că Xenia este cât se poate de fericită alături de soţul ei, milionarul Ossama Fathi Rabah Al-Sharif, și fiica Anastasia, care s-a născut în vara anului 2018.
În luna iunie 2016, Xenia Deli s-a căsătorit cu milionarul Ossama Fathi Rabah Al-Sharif. Marea petrecere a avut loc pe insula grecească Santorini, unde au fost prezenți peste 100 de invitați. Mireasa a purtat o superbă rochie semnată de Zuhair Murad, creaţiile căruia se vând cu zeci de mii de dolari.