CHIȘINĂU, 8 feb – Sputnik. Guvernul va acoperi integral cheltuielile pentru repatrierea cetățenilor Republicii Moldova decedați în accidentul rutier produs în această noapte, în regiunea Vinița, Ucraina.
Amintim că, în urma impactului, trei cetățeni moldoveni au murit, iar patru persoane au suferit diverse traumatisme.
Premierul le-a transmis condoleanțe rudelor celor decedați și le-a cerut structurilor responsabile să ofere tot suportul necesar celor aflați în dificultate și familiilor acestora.
Pavel Filip a dispus crearea Celulei de Criză care va monitoriza situația și va ajuta cetățenii Republicii Moldova care au avut de suferit în acest tragic accident rutier.
Totodată, un grup de salvatori din țara noastră se va deplasa în Ucraina pentru a vedea la fața locului care este situația și a acorda suportul necesar victimelor.
Pentru informarea suplimentară a rudelor și apropiaților persoanelor care au avut de suferit în accident, a fost creată linia fierbinte 022-78-50-32.