Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Direct de la apicultor! Vezi care este diferența dintre miere bio și cea naturală

© Photo : Facebook / Sacara PetruSacara Petru
Sacara Petru - Sputnik Moldova
Abonare
Apicultor: Obținerea mierii ecologice este un proces foarte sensibil, care necesită o monitorizare strictă.
Direct de la apicultor! Vezi care este diferența dintre miere bio și cea naturală

47 de apicultori din Republica Moldova vor produce, începând cu acest an, miere ecologică certificată conform cerințelor europene.

Petru Sacara este unul dintre cei 47 de apicultori și spune că, de fapt, și mierea pe care o produce în prezent este ecologică, doar că certificatele obținute de la instituțiile din Moldova nu sunt recunoscute în Europa.

„Mierea pe care noi o producem în prezent este bio. Stupii se află în pădure, așa cum se cere, doar că certificatele emise de autoritățile noastre nu sunt recunoscute în Uniunea Europeană”, a declarat Petru Sacara.

Potrivit apicultorului, mierea bio este absolut pură, fără niciun reziduu.

„Mierea bio nu are niciun reziduu, deoarece albinele nu sunt tratate cu nimic, precum nici plantele pe care acestea se așază. De asta se și recomandă ca stupii să fie amplasați în pădure, cât mai departe de terenurile agricole care sunt tratate chimic”, adaugă apicultorul.

Cert este că miere bio înseamnă și cheltuieli mai mari pentru apicultori, dar și riscuri mai multe. Aceștia pot pierde familii întregi doar din considerentul că, în cazul mierii bio nu se permite tratarea albinelor.

 „În cazul în care albinele sunt afectate de vreo boală, sunt două metode de soluționare a problemei. Dacă avem doi sau trei stupi bolnavi, îi nimicim prin ardere, iar dacă este un focar mare, atunci albinele sunt tratate chimic, după care mierea din următorul an nu mai poate fi dată. Mai mult, trebuie să schimbi absolut toate ramele. Respectiv, începi viața albinelor de la zero”, spune Petru Sacara, apicultor din Ialoveni.

Potrivit acestuia, faptul ca o miere este nu este certificată ecologic nu înseamnă că nu este naturală. Respectiv, și mierea convențională este naturală 100%, doar că această miere nu a fost  monitorizată în tot procesul ei de obținere, de la florile de pe care s-a cules polenul până la ambalajul în care s-a păstrat mierea.

În 2018, apicultorii din Moldova au produs 5000 de tone de miere de albine. Circa 2700 de tone de miere au fost exportate în Uniunea Europeană.

Autor: Silvia Zavadovschi

Fluxul de știri
0