Carnea este bogată în proteine, vitamine și minerale, fiind o sursă importantă de energie. Prin consumul de carne, îți asiguri necesarul de vitamine din complexul B, vitaminele A și D și de minerale, precum fier, potasiu, zinc și fosfor. Cu toate acestea, dacă faci abuz, în special de carne de vită sau de porc, vei asimila grăsimi saturate, acestea fiind un factor favorizant pentru bolile de inimă.
Nutriționista Luminița Suveică susține că alimentația sănătoasă presupune consumul tuturor produselor, însă trebuie să cunoști cum să le combini și cât de frecvent să le consumi. Astfel, dieta ta zilnică poate să includă două porții de proteine, care trebuie să provină atât din surse animale, cât și vegetale.
Diversitatea de produse de origine animală permite folosirea lor alternativă, dar n-ar fi rău dacă ne-am limita la un singur fel pe zi.
"Ideal ar fi însă să nu mănânci zilnic carne, ci o dată sau de două ori pe săptămână și în cantități moderate. De asemenea, cel mai bine ar fi să alegi carnea de pasăre, peștele sau cea de vită fiartă", a subliniat nutriționista.
În funcție de greutate și de nivelul zilnic de mișcare putem mânca între 100 şi 150 g de carne pe zi. Consumul în exces duce la un aport caloric suplimentar, iar în timp - la obezitate. Carnea este greu de digerat, fiind nevoie de 15-20 de ore pentru a fi absorbită în intestin. Prin procesul de digestie, multe dintre toxinele din carne sunt acumulate în ficat, rinichi și în intestinul gros. De aceea, dacă vei mânca prea multă, poți avea și probleme, precum constipație, tulburări gastrice, intestinale, pancreatice și ale sistemului biliar.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Autor: Cristina Baș