În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", directoarea Centrului pentru Copii și Tineret "Udo Jurgens" din Budești, Maricica Proca, a menționat că în mare parte copiii care fac parte din grupurile de risc sunt acei care provin din familiile vulnerabile social.
O alternativă pentru copii sunt centrele comunitare, care vin cu oferte și oportunități pentru dezvoltarea acestora. Dacă în Capitală există mai multe centre de acest gen, atunci în localitățile rurale numărul lor este mai mic. Din motiv că sunt mai puține alternative educaționale, copiii sunt tentați să-și petreacă timpul liber cu prietenii, decât să participe la diverse activități pentru a se dezvolta multilateral.
Potrivit Maricicăi Proca, Centrul pentru Copii și Tineret "Udo Jurgens" este frecventat de 355 de beneficiari unici, atât din comuna Budești, cât și din localități vecine.
"Acest centru a fost creat pentru a crea oportunități și oferte pentru copii ca să-și dezvolte talentele și abilitățile pe care le posedă. Astfel, susținem copiii din familiile social-vulnerabile prin includerea acestora în activități extracurriculare în scopul de a ameliora și a redresa situația", a relatat ea.
Maricica Proca a precizat că instituția pe care o reprezintă oferă copiilor oportunități de dezvoltare, informare, formare, consultanță psihologică, suport, relaționare prin implicare în diverse activități culturale și sportive. Astfel, instituția oferă 13 cercuri creative pentru asigurarea platformei de dezvoltare pentru copii. Toate activitățile și serviciile centrului sunt gratuite.
"Avem un program amplu, activăm șapte zile din șapte ca să răspundem la necesitările de racordare a timpului. Am extins programul până la 21:30. Grație suportului serviciilor publice locale și parteneriatelor stabilite în timp, putem să punem la dispoziție copiilor și organizarea timpului liber în perioada vacanței de vară", a menționat ea.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Autor: Cristina Baș