CHIȘINĂU, 18 ian - Sputnik. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu președinte în exercițiu al OSCE, ministru al Afacerilor Externe și Europene al Slovaciei, Miroslav Lajcak, cu care a discutat un spectru larg de subiecte cu privire la desfășurarea campaniei electorale pentru alegerile Parlamentului Republicii Moldova.
”Am subliniat că asigurarea unor condiții egale de participare la alegeri pentru toți concurenții electorali și cetățenii Republicii Moldova este o condiție esențială pentru recunoașterea acestor alegeri ca fiind echitabile și corecte, atât din partea cetățenilor, cât și din partea partenerilor externi și a organizațiilor internaționale”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.
Totodată, șeful statului a solicitat reprezentanților OSCE să se implice activ în monitorizarea procesului electoral din țara noastră. În același timp, Dodon și-a exprimat ”profunda îngrijorare față de abordarea injustă, de-a dreptul discriminatorie, a Guvernului cu privire la deschiderea secțiilor de votare pentru cetățenii moldoveni aflați în afara Republicii Moldova”, precizând că sute de mii de moldoveni care lucrează în Rusia, Guvernul intenționează să deschidă doar 11 secții de votare, situaţie pe care o califică drept ”restricționare deliberată a drepturilor electorale ale cetățenilor Republicii Moldova”.
Alegerile parlamentare și reglementarea diferendului transnistrean
În cadrul dialogului cu președintele OSCE, o atenție deosebită a fost acordată subiectului reglementării transnistrene. Potrivit lui Dodon, după recenta întrevedere cu conducerea regiunii transnistrene, aceasta a dat asigurări că nu le vor fi create impedimente cetățenilor Republicii Moldova care trăiesc în regiunea transnistreană şi doresc să participe la alegerile parlamentare din Moldova.
”L-am informat pe domnul Lajcak că în prezent examinez posibilitatea participării mele în cursa pentru alegerile parlamentare”, a mai precizat președintele Dodon.
Președintele a reiterat importanța promovării unei politici externe echilibrate de către Republica Moldova, care deschide noi perspective de intensificare a dialogului și obținerea unui consens la nivel internațional în implementarea conceptului "Pachetului Mare pentru Moldova", ceea ce, la rândul său, va contribui la consolidarea stabilității și securității în această regiune a Europei.
Alegeri cruciale pentru viitorul țării
Tot astăzi, Miroslav Lajcak a avut o întrevedere și cu Ministrul moldovean de Externe, Tudor Ulianovschi. Șeful diplomației slovace a accentuat în acest context, necesitatea unor alegeri libere și transparente în Republica Moldova.
”Aceste alegeri vor fi cruciale pentru viitorul acestei țări, ele trebuie să aibă loc într-un mod liber și transparent, în conformitate cu standardele internaționale. După alegeri, aleșii trebuie să preia mandatele lor fără întârziere. OSCE, UE și comunitatea internațională vor urmări în detaliu procesul electoral și postelectoral. Sperăm că în ciuda procesului electoral, negocierile pentru reglementarea transnistreană vor continua”, a declarat Lajack.
Președintele în exercițiu al OSCE, Miroslav Lajčák, se află într-o vizită oficială în Republica Moldova în perioada 17-19 ianuarie pentru discuții cu înalți oficiali din Republica Moldova. Oficialul slovac urmează să viziteze și regiunea transnistreană.