CHIȘINĂU, 17 ian - Sputnik. Franța și-a activat planurile pentru un Brexit fără acord de retragere, în urma înfrângerii istorice a premierului britanic, Theresa May, în Parlamentul britanic la începutul acestei săptămâni, a declarat joi premierul francez, Edouard Philippe.
"Am decis să activez pregătirile pentru scenariul în care se va ajunge la Brexit fără un acord", a spus el, adăugând că este necesar să fie protejați cetățenii francezi.
Pasul a fost făcut după ce Parlamentul de la Londra a respins marți planul de retragere a Marii Britanii din UE, propus de șeful executivului. După înfrângere, Camera Comunelor și-a exprimat sprijinul față de guvernul May, în ciuda votului negativ asupra acordului Brexit cu o zi înainte - un total de 325 de parlamentari au votat împotriva moțiunii de cenzură, în timp ce 306 de parlamentari au votat în favoarea acesteia.
Ulterior, premierul britanic a declarat că guvernul va prezenta până luni un nou plan pentru Brexit în Camera Comunelor.
Respingerea acordului a provocat în continuare temeri legate de un scenariu fără acord, deoarece rămân doar câteva luni înainte de termenul limită - 29 martie, după care Marea Britanie va ieși din UE.