Pe Valentina Savin destinul a dus-o departe de casă, la Moscova, încă la finele anilor 70, dar nici pentru o clipă nu a pierdut legătura cu baștina pentru că aici au rămas să o aștepte în rarele vizitele cei mai dragi oameni.
Valentina Savin își amintește adesea de momentul când a fost invitată să lucreze la școala de circ din Rusia. Atunci, ea considera că personalitatea sa și circul sunt două lucruri incompatibile.
"Am fost rugată de colectiv să dirijez școala și până astăzi îmi pare că așa m-a condus soarta. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a deschis această ușă. De fapt, multă lume se miră. Unele întrebări de la jurnaliștii sunt: în ce domeniu ați făcu circul? Eu le răspund că toată arta de circ am trecut-o prin mine, teoretic și vizual", a relatat Valentina Savin.
Mai mult decât atât, până în prezent Valentina Savin mai predă și educația muzicală. Astfel că în teza de candidat în științe un capitol aparte este consacrat importanței muzicii în profesia artiștilor de circ.
"Sunt primul şi singurul candidat în științe pedagogice în pregătirea artiștilor de circ și estradă ", a menționat ea.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Autor: Cristina Baș