Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Dodon anunță crearea Mișcării Naționale Populare ”Președinte puternic, stat puternic”

© Sputnik / Miroslav RotariИгорь Додон
Игорь Додон - Sputnik Moldova
Abonare
Igor Dodon a anunțat în această seară în cadrul conferinței de bilanț a celor doi ani de mandat despre crearea Mișcării Naționale Populare.

CHIȘINĂU, 20 dec – Sputnik. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunțat în această seară în cadrul conferinței de bilanț a celor doi ani de mandat despre crearea Mișcării Naționale Populare (MNP). Dodon spune că această mișcare va fi creată drept răspuns la ”provocările și blocajul instituțional din partea coaliției de guvernare”. Mișcarea se va numi ”Președinte puternic, stat puternic”.

Игорь Додон - Sputnik Moldova
Politică
Igor Dodon: În Moldova avem o dublă guvernare

”Au trecut doi ani, noi astăzi trecem Rubiconul. Mai departe nu se poate. Am decis să accept inițiativa cetățenilor de a crea o Mișcare Națională Populară, care se va intitula ”Președinte puternic, stat puternic””, a declarat Dodon.

Șeful statului a anunțat că mișcarea urmează să fie creată în următoarele 30 de zile și va fi prezentă în fiecare raion și localitate din Republica Moldova. Potrivit lui Dodon, mișcarea va avea misiunea ”de a apăra statalitatea”.

”Creăm mișcarea națională și vom vedea cum procedăm împreună cu cetățenii. Altă soluție nu avem. Nu vom mai admite blocajul instituțional”, a declarat Dodon.

Tot în această seară, Dodon a declarat că va anunța dacă va candida la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 după data de 20 ianuarie. În opinia lui Dodon, în urma scrutinului din februarie, în Parlamentul Republicii Moldova vor intra trei forțe politice în ordinea următoare: PSRM, PD și blocul de dreapta PAS-PPDA.

Șansele lui Igor Dodon de a rămâne în funcția de președinte al Republicii Moldova>>>

Șeful statului, care a fost numit lider informal al PSRM, susține că socialiștii nu vor crea coaliție cu niciuna dintre cele două forțe politice. Astfel, că cel mai probabil, în opinia lui Dodon, o majoritate parlamentară după alegerile din februarie nu va fi creată, Parlamentul va fi dizolvat și vor fi anunțate alegeri parlamentare anticipate în a doua jumătate a anului 2019.

” Nu văd cu cine ar face socialiștii majoritate. Mai degrabă Maia Sandu (liderul PAS) va face coaliție cu democrații”, a spus Dodon.  

Șeful statului a mai declarat că anul viitor va fi greu pentru Republica Moldova.

”Anul 2019 va fi greu. Vom avea trei scrutine: alegerile parlamentare, alegerile locale generale și alegerile bașcanului Găgăuziei, iar dacă nu va fi creată o majoritate parlamentară după alegerile din 24 februarie, vor fi alegeri anticipate în a doua jumătate a anului 2019”, a declarat șeful statului.

Președintele Republicii Moldova a susținut în această seară o conferință de bilanț a celor doi ani de activitate de la învestirea în funcție, 23 decembrie 2016. Conferința a avut loc în clădirea renovată a Președinției, devastată după violențele din aprilie 2009.

Fluxul de știri
0