Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Organizația Mondială a Sănătății: Date înfricoșătoare cu privire la accidentele rutiere

© Sputnik / Miroslav RotariAccident Rutier - Imagine Simbol
Accident Rutier - Imagine Simbol - Sputnik Moldova
Abonare
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a făcut public raportul anual cu privire la siguranţa rutieră pe tot globul.

CHIȘINĂU, 15 dec - Sputnik. La fiecare 24 de secunde, în lume, un om îşi pierde viaţa într-un accident rutier, fie el pasager, biciclist sau un simplu pieton.

În fiecare an în lume, ca urmare a accidentelor rutiere, aproximativ 1.35 milioane de persoane îşi pierd viaţa și această cifră crește, spun experții OMS.

Conform ultimului studiu, care s-a bazat pe statisticile globale din perioada anilor 2000-2016 inclusiv, accidentele rutiere devin din ce în ce mai mult principala cauză a decesului copiilor și tinerilor sub vârsta de 29 de ani.

Cu toate acestea, există o serie de regiuni în care rata mortalității este în scădere. Printre acestea se numără: țările din America, Europa și Pacificul de Vest. De exemplu, în America de Nord și de Sud, există 15.6 decese la 100.000 de persoane, comparativ cu media globală de 18.2 de anul acesta, potrivit AutoBlog.md.

Europa este la un nivel extrem de scăzut de 9.3, în timp ce în Africa și Asia de Sud este cea mai mare rată a mortalității, de 26.6 și 20.7 respectiv.

Astfel, la țările cu venituri mici se raportează 1 la sută din numărul mondial de vehicule şi 13 la sută din numărul total de decese în traficul rutier. Între timp, la țările cu venituri ridicate se raportează 40 la sută din numărul mondial de vehicule și 7 la sută din decese.

Potrivit OMS, în Republica Moldova, cauzele celor mai frecvente accidente rutiere soldate cu decese sunt: circulaţia în stare de ebrietate, viteza excesivă, lipsa căştilor de protecţie şi a scaunelor auto pentru copii. La aceste capitole legislaţia locală nu este perfectă. În schimb, ţara noastră se numără printre cele în care şoferii respectă şi obișnuiesc să-şi cupleze centurile de siguranţă.

În Republica Moldova, potrivit ultimei analize a situaţiei accidentare, pentru perioada 01.01.2018 – 30.09.2018, s-a atestat o descreştere nesemnificativă a numărului de accidente rutiere, în dinamică fiind numărul total al persoanelor decedate şi traumatizate în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Respectiv, în perioada vizată, pe teritoriul ţării au fost înregistrate 1.888 (anul precedent 1.904; -0.84 la sută) accidente, în urma cărora 203 (anul precedent 200; +1.5 la sută) persoane au decedat, iar altele 2.274 (anul precedent 2.164; +5.08 la sută) au suferit diferite traumatisme.

Fluxul de știri
0