Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Fii Moș Crăciun pentru copiii săraci: Implică-te în Campania "Cadoul din cutia de pantofi"

© Sputnik / Rodion ProcaDoina Cernavca
Doina Cernavca - Sputnik Moldova
Abonare
Asociația Obștească "Ajută un om" organizează cu prilejul sărbătorilor de iarnă Campania "Cadoul din cutia de pantofi".
Fii Moș Crăciun pentru copiii săraci: Implică-te în Campania "Cadoul din cutia de pantofi"

Invitată în studioul Radio Sputnik Moldova, fondatoarea proiectului "Clubul Nostru", Doina Cernavca, a venit cu mai multe detalii despre desfășurarea Campaniei "Cadoul din cutia de pantofi". Potrivit ei, beneficiarii campaniei sunt copiii defavorizați: copii săraci și copii grav-bolnavi din Republica Moldova.

Dacă vă doriți să oferiți un cadou de Revelion copiilor nevoiași aveți nevoie de o cutie de pantofi, hârtie colorată pentru împachetarea cadourilor și lucruri care sunt necesare unui copil defavorizat: îmbrăcăminte, jucării, produse de igienă, rechizite școlare și dulciuri. Organizatorii campaniei spun că una din condițiile care trebuie respectate este ca lucrurile să fie noi.

"Acesta este un cadou de la Moș Crăciun pentru copii. De aceea, le va fi mult mai plăcut să deschidă o cutie în care Moșul i-a adus hăinuțe curate și noi", a subliniat Doina Cernavca.

Campania "Cadoul din cutia de pantofi" este organizată pentru al patrulea an consecutiv. Până pe  23 decembrie toți oamenii cu suflet mare pot aduce cadourile în incinta unor restaurante din Capitală. Adresele punctelor de colectare a cadourilor pot fi găsite pe pagina de Facebook a Asociației "Ajută un om".

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Autor: Cristina Baș

Fluxul de știri
0