CHIȘINĂU, 14 dec – Sputnic. Ofițerii Direcției Investigare Fraude Economice a Inspectoratului National de Investigații, în comun cu reprezentanții Direcției municipale pentru Siguranța Alimentelor, au documentat activitatea unui agent economic din municipiul Chișinău, specializat în prelucrarea și comercializarea produselor din carne.
Ca urmare a verificărilor în secția de producere, au fost constatate abateri la producerea și depozitarea produselor și semifabricatelor din carne. Acestea erau păstrate în condiții sanitare și igienice necorespunzătoare. Oamenii legii au constatat și lipsa actelor de proveniență pentru un lot de marfă. Astfel, a fost ridicată marfă în valoare de circa 100 000 de lei.
Conform legislaţiei în vigoare, responsabilii de activitatea întreprinderii riscă amendă de până la 15 000, cu confiscarea mărfii.
Poliția va întreprinde în continuare măsuri de prevenire și contracarare a ilegalităților în domeniul procesării cărnii, fabricării mezelurilor și afumăturilor din carne, pe piața internă de consum.