CHIȘINĂU, 13 dec – Sputnik. Doi bărbați au fost învinuiți de escrocherie în proporții deosebit de mari, abuz de serviciu și trafic de influență, care au cauzat daune considerabile intereselor unei persoane juridice.
Potrivit oamenilor legii, învinuiții au pus la cale o schemă prin care urmăreau deposedarea unui businessman străin de peste 66 de milioane de lei.
Astfel, cei doi antreprenori, dintre care unul era și administrator al afacerii străinului, au încheiat un contract fictiv, neînregistrat în evidența contabilă.
Contractul presupunea că o parte își asuma efectuarea unui studiu privind potențialul pieței Republicii Moldova și elaborarea propunerilor de înregistrare a produselor farmaceutice la Agenția Medicamentului.
Costul serviciilor prestate a fost fixat la peste 45 de milioane de lei.
În continuare, folosindu-se de faptul că unul din învinuiți deținea simultan funcția de administrator la firma care și-a asumat efectuarea serviciilor menționate, dar și gestiona o companie farmaceutică internațională, cei doi au încheiat un contract de preluare a datoriei prin care noul debitor devenea compania străină.
În rezultatul încheierii acestor două acte juridice, administratorul firmei contractante, în scopul ducerii la bun sfârșit a schemei de înșelăciune și însușire a banilor străini, s-a adresat în instanța de judecată în calitate de reclamant, cu o cerere de încasare a pretinsei datorii (inclusiv penalitate, dobânda de întârziere, taxa de stat, cheltuieli pentru asistență juridică) – suma reclamației depășind 66 de milioane de lei.
În continuare, cei doi autori ai schemei au încheiat o tranzacție de împăcare, semnată de ambii, ceea ce înseamnă recunoașterea datoriei indicate.
Drept urmare, instanța de judecată, fiind indusă în eroare, a emis o încheiere prin care a admis cererea și a confirmat tranzacția de împăcare, dispunând astfel încasarea din contul companiei internaționale a sumei contestate.
În consecința acțiunilor ilegale comune ale învinuiților, a fost blocat contul bancar al companiei străine şi extrași peste 4 milioane de lei în baza unui act executoriu.
Drept consecință, a fost sistată activitatea companiei, fiindu-i cauzat un prejudiciu în proporții deosebit de mari.
În urma denunțului proprietarului companiei prejudiciate, procurorii anticorupție au pus sub învinuire autorii schemei de înșelăciune, aceștia fiind plasați în arest preventiv și aplicat sechestru pe mijloacele financiare sustrase.