CHIŞINĂU, 9 dec – Sputnik. În dimineaţa zilei de duminică a avut loc un accident chiar în centrul Capitalei – sau tamponat o ambulanţă şi un echipaj al INP. Poliţia a oferit detalii.
„În această dimineață, un echipaj al INP a fost implicat într-un accident rutier. Cazul s-a întâmplat pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt intersecție cu str. Toma Ciorbă din capitală, unde o ambulanță s-a tamponat în mașina Inspectoratului Național de Patrulare. Persoane traumatizate nu sunt.”, a comunicat Inspectoratul.
Pe cazul dat a fost inițiată o anchetă care va stabili toate circumstanțele.
Amintim că în această dimineaţă în Capitală a mai avut loc un accident care, din nefericire, s-a soldat cu doi morţi şi două persoane traumatizate. Conducătorul auto ar fi fost în stare de ebrietate.