Din 1 iulie 2018, toate apelurile către 901, 902, 903 sunt direcționate către Serviciul Unic de Urgență 112. Astfel, persoanele aflate în situații de risc pot solicita intervenția pompierilor, medicilor de la urgență și a polițiștilor, apelând la un singur număr scurt.
"Prin acest serviciu a fost creată o platformă informațională digitală pentru toate serviciile interconectate. Operatorul 112 poate prin conferință să conecteze toate serviciile specializate concomitent. Dispecerii de poliție, pompieri sau ambulanță pot auzi conversația operatorului cu apelantul. În cazuri excepționale operatorul momentan conectează serviciile specializate", a explicat Ana Carpovici, specialista în relațiile publice, la Serviciul Național Unic pentru Apelurile de Urgență 112.
Potrivit ei, din numărul total de apeluri, zilnic sunt înregistrare aproximativ 68% de apeluri false, abuzive sau non-urgente la serviciul 112.
"Pe lână faptul că sunt copii care se joacă la telefon, mai sunt și maturi care preferă să facă glume. Sunt și oameni mai puțini politicoși. Deja avem o listă a persoanelor care abuzează de acest număr și care îngreunează operativitatea operatorului", a spus Carpovici.
Codul Contravențional a Republicii Moldova stipulează amendarea în cazul în care persoana a efectuat o chemare falsă, însă o reglementare pentru realizarea apelului abuziv din partea unui apelant deocamdată nu există în legislație.
"Poate ulterior vor fi întreprinse anumite măsuri. Noi însă suntem obligați să răspundem și să acordăm asistența necesară, indiferent de situație", a punctat Ana Carpovici.
Autor: Cristina Baș