Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Imagini incredibile: Un asteroid periculos a fost filmat de agenția spațială NASA - Video

CC0 / Pixabay/Frantisek_Krejci / Asteroid - Imagine Simbol
Asteroid - Imagine Simbol - Sputnik Moldova
Abonare
Agenția spațială NASA a filmat orbita unui corp ceresc cu diametrul de 490 de metri și cu o greutate de 3,4 miliarde de tone, care ar fi capabil să elibereze, în caz de impact cu Pământul, o energie de trei ori mai mare decât cea a tuturor bombelor nucleare care au explodat deja în istoria omenirii.

CHIȘINĂU, 6 dec – Sputnik. NASA a postat un videoclip pe Twitter cu traiectoria asteroidului Bennu, considerat potențial periculos pentru Pământ.

Agenția spațială a reușit să filmeze orbita completă a lui Bennu folosind stația interplanetară OSIRIS-REx, proiectată să furnizeze probe de sol de la asteroid.

​„Salut, asteroid Bennu! Nava noastră spaţială OSIRIS-REx a călătorit mai mult de două miliarde de kilometri pentru a vă întâlni”, a postat NASA pe Twitter.

Potrivit agenției spațiale, asteroidul urmează să fie studiat timp de aproximativ un an. Sonda spațială va lua probe de pe Bennu pentru cercetări ulterioare realizate de oamenii de știință.

Întoarcerea staţiei OSIRIS-REx pe Pământ este programată pentru septembrie 2023.

​Descoperit de Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT) în 1999, obiectul spațial rămâne sub supravegherea oamenilor de știință.

Meteorit - Sputnik Moldova
Uluitor: Căderea unui meteorit, filmată din cosmos

Se consideră că asteroidul, care are un diametru de 490 de metri și cântărește 3,4 miliarde de tone, ar fi capabil să provoace sfârșitul lumii. În cazul unui impact cu Pământul, acesta ar elibera o energie echivalentă cu 1450 de megatone de TNT, ceea ce înseamnă o energie de trei ori mai mare decât cea eliberată de toate bombele nucleare care au explodat în istorie.

Potrivit calculelor oamenilor de știință, Bennu ar avea o șansă din 2700 de a se ciocni cu Pământul în 2135.

Fluxul de știri
0