CHIȘINĂU, 3 dec – Sputnik. Târgul de Crăciun, care reunește cetățenii noștri acasă, devine o tradiție. În perioada 15 decembrie 2018 – 15 ianuarie 2019, acesta va fi organizat la inițiativa premierului Pavel Filip, pentru al doilea an consecutiv.
„Am trecut cu toții peste mai multe probleme, dar vine timpul când trebuie să ne oprim din alergat și alături de cei dragi sa ne bucurăm de momente frumoase și să privim spre anul care vine cu mult optimism și cu multă speranță”, a declarat astăzi în cadrul unui briefing premierul Filip.
Bradul, ca și anul trecut, va veni de peste Prut, fiind un cadou simbolic, în contextul marcării Centenarului Marii Uniri.
În același timp, cea de-a doua ediție pregătește mai multe surprize: în premieră, va fi instalată o roată panoramică de 20 de metri, de la înălțimea căreia va putea fi văzut întregul Târg. De asemenea, va funcționa cel mai mare patinoar din țară și un carusel venețian. La căsuțele din lemn, vizitatorii vor putea procura produse handmade, bucate tradiționale și vin fiert.
Și în acest an, cu suportul Guvernului, se așteaptă ca Târgul de Crăciun să fie vizitat de peste 5 mii de copii cu nevoi speciale, din centre de plasament, din familii socialmente - vulnerabile, dar și din regiunea transnistreană.
O altă noutate a Târgului este colindul „Acasă de Crăciun”, scris de trupa Brio Sonoris, care va fi imnul evenimentului din acest an.
„Sper din suflet că pe lângă programele guvernamentale, care au fost lansate anul acesta, și Târgul de Crăciun să fie un motiv în plus pentru cetățenii noștri de peste hotare să revină acasă, chiar dacă pe un timp scurt, pentru că și anul acesta, așa cum ne-am propus, vom sărbători Acasă de Crăciun”, a conchis Pavel Filip.
Târgul va fi organizat pe strada 31 August, în perimetrul străzilor Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni și A. Pușkin.