Podcasturi
Comentariile experților, puncte de vedere în probleme de actualitate, opinii controversate – în podcasturile și emisiunile Sputnik Moldova

Vadim Curmei: Afacerile în agricultură devin tot mai atractive

© Sputnik / OsmatescoVadim Curmei
Vadim Curmei - Sputnik Moldova
Abonare
În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", directorul Agenției pentru Intervenție și Plăți în Agricultură, Vadim Curmei, a relatat despre proiectele de subvenționare pentru agricultori și programele de suport în vederea încurajării activității fermierilor din Republica Moldova.
Vadim Curmei: Afacerile în agricultură devin tot mai atractive

Potrivit lui Vadim Curmei, AIPA oferă posibilitatea subvenționării și încurajează fermierii de a face mai mule investiții în domeniul agriculturii. Cert este că, în acest an, AIPA a lansat un program de acordare a subvențiilor în avans, finanțat din Fondul de Subvenționare. Programul este  destinat tinerilor și femeilor fermieri și are scopul de a crea locuri de muncă aici, acasă. Și în acest an, Agenția a recepționat un număr record de cereri de subvenționare. 7393 de fermieri și-au depus dosarele, fapt ce demonstrează că domeniul agriculturii devine tot mai atractiv pentru investitori.

”Subvențiile în avans au fost acordate în baza proiectelor investiționale depuse de producătorii agricoli care desfășoară pentru prima dată o activitate economică în sectorul agroalimentar. Pentru acest proiect au fost alocați 45 de milioane de lei. Actualmente sunt depuse 66 de dosare dintre care 27 au fost recepționate și evaluate, iar suma estimativă este de 13 milioane de lei”, a explicat directorul AIPA, Vadim Curmei.

Totodată, Vadim Curmei a vorbit și despre bugetul stabilit pentru anul 2019 al Agenției pentru Intervenție și Plăți în Agricultură.

”Pentru acest an, ca și în anii precedenți, fondul a rămas de 900 de milioane de lei, dintre care 27 de milioane vor fi redirecționate Fondului Național a Viei și Vinului, iar 45 milioane pentru programul plățile în avans. În contextul numărului de cereri depuse pentru anul 2018 există o restanță de aproximativ 300 de milioane, dar până la finele februarie-martie vor fi închise toate datoriile. De la an la an se micșorează datoriile”, a precizat Curmei.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Autor: Cristina Baș

Fluxul de știri
0