Potrivit lui Voronin, referendumul cu privire la reducerea numărul de deputați de la 101 la 61, dar și cu privire la posibilitatea de a retrage mandatul de deputat de către alegători în ziua desfășurării alegerilor parlamentare nu este o idee bună și rațională.
"Nu trebuie de făcut referendum în ziua alegerilor. Referendumul în ziua alegerilor parlamentare va aduce haos și încurcătură. Pe lângă cele două buletine de vot pe care o să le primească cetățeanul, acesta va trebui să ia și un buletin consultativ", a accentuat Voronin.
Totodată, președintele PCRM și-a exprimat nedumerirea cu privire la argumentul invocat de către democrați, precum că, referendumul consultativ va fi organizat odată cu alegerile parlamentare, pentru a nu fi cheltuiți bani suplimentari, dar și pentru o prezență mai mare la urne.
"De ce democrații au propus această idee înainte de alegeri? Nu le-au ajuns opt ani de zile să petreacă referendumuri consultative? Argumentul pentru a evita alte cheltuieli nu este de fapt un argument. De ce nu au organizat referendum când au avut loc alegerile locale din Capitală? Acum categoric nu este cazul să se petreacă acest referendum", a opinat Voronin.
Amintim că recent Partidul Democrat a propus organizarea unui referendum odată cu scrutinul parlamentar, din 24 februarie 2019. În cadrul acestuia, cetățenii urmează să se expună cu privire la propunerea de a reduce numărul de deputați de la 101 la 61, dar și cu privire la posibilitatea de a retrage mandatul de deputat de către alegători, atunci când sunt dezamăgiți de activitatea parlamentarilor.
Autor: Cristina Baș