CHIȘINĂU, 21 nov - Sputnik. Nebunie mare pe drumurile din Capitală. Pe parcursul ultimelor 72 de ore polițiștii au înregistrat şi documentat 123 accidente rutiere în urma cărora 18 persoane s-au ales cu diverse traumatisme.
Oamenii legii precizează că în 29 de cazuri, şoferii au părăsit intenţionat locul accidentului, iar 5 conducători au urcat la volan în stare de ebrietate.
Totodată, au fost sancţionați 34 de şoferi care se fac vinovați de producerea accidentelor. Aceștia s-au ales cu amenzi a câte o mie 500 de lei și cu puncte de penalizare.
Polițiștii urmează să-i identifice și să-i sancționeze pe şoferii care au părăsit locul accidentului rutier cu privarea dreptului de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 2 ani până la 3 ani, iar în privința șoferilor care au fost implicați în acceidente rutiere fiind în stare de ebrietate alcoolică urmează a fi cercetați penal pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică.