Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Politolog, despre scopul Inițiativei PDM de reducere a numărului deputaților în Parlament

© Sputnik / Miroslav RotariЗаседание Парламента 27.09.2018
Заседание Парламента 27.09.2018 - Sputnik Moldova
Abonare
Politologul Corneliu Ciurea comentează pentru Sputnik Moldova inițiativa PDM care prevede reducerea numărului parlamentarilor și împuternicirea alegătorilor cu dreptul de a revoca prin referendum deputatul care nu-și onorează obligațiunile.

CHIȘINĂU, 15 nov – Sputnik. Inițiativa democraților a fost făcută publică marți de către liderul formațiunii politice, Vladimir Plahotniuc. Potrivit acestuia, reforma propusă prevede reducerea corpului de parlamentari de la 101 până la 61 de deputați, precum și sancționarea de către cetățenii țării a deputaților care nu-și onorează obligațiunile în perioada mandatului. Partidul Democrat propune ca aceste chestiuni să fie supuse unui referendum care ar putea fi organizat odată cu alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.

Potrivit politologului Corneliu Ciurea, în inițiativa democraților există o logică atât rațională, cât și politică.

„În cazul dat este importantă logica economică, rațională, care este caracteristică pentru Partidul Democrat din care fac parte mulți oameni de afaceri. Aceștia consideră că optimizarea este cea mai bună metodă de obținere a unui rezultat favorabil și, pornind de la această logică, ideea reducerii numărului de deputați le-a plăcut democraților”, a menționat Ciurea.

Pe de altă parte, susține acesta, ideea democraților va fi, fără îndoială, și pe placul alegătorilor, însă deja din altă cauză. PDM poate miza pe „antipatia multor cetățeni față de politicieni” și de aceea electoratul va susține inițiativa de reducere a numărului de deputați, ținând cont de încrederea scăzută a poporului în puterea legislativă.

Заседание Парламента 27.09.2018 Ședința Parlamentului RM - Sputnik Moldova
Politică
Numărul deputaților din Parlamentul Moldovei va fi redus de la 101 la 61

Iar aici intervine cel de al treilea și, probabil, principalul scop al inițiatorilor, care se pliază deja pe contextul electoral.

„Partidul Democrat, venind cu astfel de inițiative comode și simpatice pentru populație, își sporește prin aceasta șansele de a obține rezultate bune la alegerile parlamentare. Oamenii, votând pentru inițiativa PDM, vor fi stimulați să voteze totodată și pentru acest partid. Iar această logică ar putea să chiar să dea rezultat”, a adăugat politologul Corneliu Ciurea.

Fluxul de știri
0