Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Unii pensionari vor rămâne fără pensie dacă nu vor prezenta un certificat de viață

© Sputnik / Evghenii PANASENCOПенсионер
Пенсионер - Sputnik Moldova
Abonare
Unii pensionari din Moldova vor prezenta la fiecare jumătate de an un certificat de viață, în caz contrar, plata pensiei va fi suspendată.

CHIȘINĂU, 12 nov – Sputnik. Unii pensionari din Moldova vor trebui să prezinte, la fiecare jumătate de an, un certificat de viață atunci când vor primi pensia. În cazul în care nu vor prezenta acest document, plata pensiei le va fi suspendată. Este vorba despre pensionarii din Moldova care și-au stabilit domiciliul în străinătate.

pensionari пенсионеры - Sputnik Moldova
Societate
Din 1 ianuarie, unele pensii din Moldova vor crește cu peste 2 mii de lei

Aceste noutăți sunt incluse într-un proiect de lege potrivit căruia persoanele stabilite cu domiciliul în străinătate ar putea avea dreptul la pensie în Republica Moldova. Documentul se află pe ordinea de zi a ședinței Cabinetului de Miniștri de miercuri, 14 noiembrie.

Guvernul susține proiectul înaintat, cu următoarele completări, în scopul de a confirma dacă beneficiarul de pensie stabilit cu domiciliul în străinătate este în viață și de a evita achitarea dublă a pensiei. Astfel, în cazul în care persoana îndreptățită beneficiază de pensie din Republica Moldova și are domiciliul în străinătate, aceasta are obligația de a transmite pe adresa Casei Naționale de Asigurări Sociale, la fiecare 6 luni, un certificat de viață, în modul prevăzut de Guvern. Dacă beneficiarul de pensie prezintă sau transmite certificatul de viață după expirarea celor 6 luni, plata pensiei va fi reluată din data suspendării.

Beneficiarul de pensie va completa certificatul de viață și îl va semna la misiunea diplomatică/oficiul consular al Republicii Moldova de pe teritoriul statului de domiciliu sau la subdiviziunile teritoriale ale Casei Naționale de Asigurări Sociale, care va autentifica faptul că acest document a fost semnat personal de titularul drepturilor sociale.

În cazul în care beneficiarul nu prezintă sau nu transmite certificatul de viață în termenul indicat, Casa Națională de Asigurări Sociale suspendă plata pensiei acestuia începând cu luna următoare lunii expirării celor 6 luni.

Potrivit proiectului, persoana care şi-a stabilit domiciliul într-un stat cu care Republica Moldova nu are încheiat un acord privind asigurările sociale va putea depune cererea de pensionare şi actele necesare la organul teritorial de asigurare socială de la ultimul domiciliu din Republica Moldova. Cererea va fi înregistrată în mod obligatoriu.

În prezent, dreptul la pensie îl are doar persoana domiciliată în Republica Moldova. Asiguratul care îşi stabileşte domiciliul în străinătate nu are acest drept.

Unii pensionari din Moldova ar putea primi două pensii>>>

Deputatul Valentina Buliga a propus ca dreptul la pensie să fie asigurat inclusiv pentru persoanele care și-au stabilit domiciliul în străinătate.

Proiectul urmează a fi examinat și dezbătut în plenul Parlamentului. Dacă va fi votată, legea va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2019.

Fluxul de știri
0