Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Incredibil: Iată ce făcea în Moldova o grupare criminală dirijată din penitenciare

© AP Photo / Peter DejongМужчина в наручниках после задержания полицией
Мужчина в наручниках после задержания полицией  - Sputnik Moldova
Abonare
În urma perchezițiilor în instituțiile penitenciare, oamenii legii au ridicat telefoane mobile, cartele SIM, droguri, utilaje artizanale de consumare a drogurilor și mijloace bănești.

CHIȘINĂU, 5 nov – Sputnik. Procurorii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale împreună cu angajații Direcției de Combatere a Crimei Organizate a INI  și Agenția Națională a Penitenciarelor au deconspirat o grupare criminală specializată  în transportarea și comercializarea drogurilor pe teritoriul țării, în cantități deosebit de mari. Filiera respectivă era  coordonată din Penitenciarul nr. 1 Taraclia și Penitenciarul nr. 5 Cahul.

Investigațiile în privința membrilor grupării, cinci bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 38 de ani, printre care și doi condamnați, au durat aproximativ 4 luni.

În urma investigațiilor s-a stabilit că persoanele condamnate coordonau activitatea infracțională prin intermediul telefoanelor mobile, pe care le dețineau ilegal în instituțiile penitenciare.

Работа за компьютером. Клавиатура - Sputnik Moldova
Societate
Moldovenii, furați în propria țară de către un grup criminal internațional

Astfel, o parte din suma bănească destinată procurării drogurilor era transferată pe contul de  telefonie mobilă a organizatorilor care se aflau în penitenciare.

Ulterior, aceștia le comunicau intermediarilor ce cantitate de droguri trebuie să pregătească și suma bănească pe care urmează să o primească de la cumpărător.

Procurorii PCCOCS în comun cu ofițerii INI  i-au reținut pe membrii grupului criminal organizat, în flagrant, în timpul comercializării drogurilor.

În urma efectuării acțiunilor de urmărire penală, inclusiv percheziții în instituțiile penitenciare, au fost depistate și ridicate telefoane mobile, cartele SIM, droguri, utilaje artizanale de consumare a drogurilor, mijloace bănești obținute în urma comiterii infracțiunii.

Actualmente, trei dintre suspecți sunt reținuți, iar celorlalte două persoane care se află în penitenciar, urmează a li se înainta acuzarea.

Fluxul de știri
0