CHIȘINĂU, 30 oct – Sputnik. Un exemplu elocvent al nivelului înalt de cooperare între Republica Moldova cu Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) l-a reprezentat și cazul grupului de cetățeni moldoveni din Spania, repatriați ieri în țară cu sprijinul acestei instituții. Declarația a fost făcută de Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, în cadrul întrevederii cu noul şef al Misiunii OIM la Chişinău, Lars Lönnback.
Oficialii au trecut în revistă proiectele desfăşurate de către OIM în Republica Moldova privind reîntoarcerea în ţară a cetățenilor plecaţi peste hotare şi încadrarea acestora în câmpul muncii în ţara noastră.
În context, Ministrul Tudor Ulianovschi a subliniat rolul crescând al subiectului migraţiei pe agenda ONU şi rolul tot mai important care-i revine OIM urmare aderării acesteia la familia Organizaţiei Naţiunilor Unite în 2016. Șeful diplomației moldovenești a menţionat importanţa gestionării migraţiei în contextul angajamentului Republicii Moldova de a implementa Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, în vederea valorificării potenţialului economic şi social urmare implementării obiectivelor care sunt legate de fenomenul migraţiei.
Moldoveni, robi în Spania: Ce declară Ministerul de Externe – Video>>>
Lars Lönnback a declarat, la rândul său, că OIM este dispusă în continuare să colaboreze strâns cu autorităţile de la Chişinău pentru finalizarea proiectelor iniţiate, menţionând că Republica Moldova a făcut paşi concreţi şi importanţi pentru a diminua fenomenul migraţie şi trafic de fiinţe umane.
Amintim că 17 cetățeni moldoveni dintre cei 22, care se aflau în dificultate în Regatul Spaniei, s-au întors în Republica Moldova. Acestora le-ar fi fost luate pașapoartele, iar pentru muncă erau remunerați cu mult mai puțini bani decât li s-a promis.