CHIȘINĂU, 25 cot - Sputnik. Un bărbat a telefonat la Poliție și a anunțat că în clădirea Judecătoriei Botanica ar fi fost instalată o bombă. La fața locului au intervenit oamenii legii.
Informația a fost confirmată pentru Sputnik Moldova de cătrea purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General de Poliție, Natalia Stati.
„Un bărbat a făcut un apel în jurul orei 11:05 și a anunțat că, un dispozitiv exploziv a fost instalat în curtea judecătoriei din sectorul Botanica al Capitalei, situată pe strada Zelinski”, a menționat Natalia Stati.
Potrivit ei, la fața locului au intervenit oamenii legii.
„Personalul și cetățenii care se aflau în clădire au fost evacuați, iar zona a fost încercuită. În prezent, Poliția verifică clădirea”, a spus Stati.