Actualmente, ONU cuprinde 193 de state membre care participă la identificarea soluțiilor pentru problemele globale într-un cadru internațional unic de dialog și cooperare. Republica Moldova a devenit membru ONU pe data de 2 martie 1992. În această perioadă, tara noastră a semnat aproximativ 300 de acorduri internaționale și convenții ale organizației.
Politicianul și istoricul Victor Stepaniuc a declarat în studioul radio Sputnik Moldova că țara noastră acordă o importanță deosebită rolului ONU în promovarea democrației și a drepturilor omului, menținerea păcii și securității internaționale, dezvoltarea economică și socială, respectarea principiilor dreptului internațional și a supremației legii.
"Astăzi nu există o organizație internațională mai influentă decât Organizația Națiunilor Unite. Aderarea Republicii Moldova la această organizație de importanță majoră aduce doar beneficii țării noastre. La ora actuală, peste 20 de agenții specializate, fonduri și programe au oficiu la Chișinău, sau oficii de proiecte, precum: UNICEF, UNESCO, UNDP și alte organizații importante care își aduc aportul prin implementarea proiectelor pe diverse domenii", a relatat Victor Stepaniuc.
Imediat după aderarea Republicii Moldova la familia ONU, mai multe dintre aceste agenții, fonduri și programe și-au deschis, cu acordul Guvernului Republicii Moldova, oficii în țară în vederea susținerii activităților de promovare a democrației, bunei guvernări, prosperității, drepturilor omului și consolidarea unui stat de drept modern și european.
"Reprezentanții ONU în Moldova sunt oamenii cu o experiență foarte bogată, care monitorizează problemele geopolitice și îndeosebi acele legate de conflictul transnistrean și problemele securității internaționale. De mule ori acești specialiști au venit cu recomandări competente. Probabil guvernanții noștri nu au fost întotdeauna cei mai flexibili și înțelepți, pentru că propunerile care vin de la diferite organisme internaționale să fie aplicate în interesele concrete ale țării. Totodată, este un mare prestigiu să reprezinți națiunea și să vorbești de la tribuna ONU. Noi am avut parte de politicieni competenți care ne-au reprezentat țara și au discutat despre problemele Moldovei", a punctat Victor Stepaniuc.
Autor: Cristina Baș