BUCUREŞTI, 15 oct — Sputnik, Georgiana Arsene. Regal de muzică aseară la Sala Radio, cu prilejul concertului extraordinar susţinut de pianistul rus Eduard Kunz şi de două eleve ale sale, în calitate de invitate — Catinca Nistor şi Livia Ştirbu-Sokolov.
În deschiderea evenimentului, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Rusiei, Valeri Kuzmin, împreună cu directorul Centrului Rus de Ştiinţă şi Cultură de la Bucureşti au adresat publicului câteva cuvinte, subliniind faptul că, deşi anul acesta se împlinesc 140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două state, de fapt, acestea datează de mult mai mult timp.
„Cei mai buni ambasadori ai artei ruseşti sunt muzicienii, sunt artiştii şi unul dintre ei este un artist genial, un artist ruso-român acum şi vorbesc despre Eduard Kunz. Astăzi, eu mă bucur că deschidem Zilele Culturii Ruse", a declarat Excelenţa sa Valeri Kuzmin.
La rândul său, directorul Centrului Rus de Ştiinţă şi Cultură de la Bucureşti a precizat că astăzi vom avea o adevărată plăcere să îl ascultăm pe Eduard Kunz şi, de asemenea, a invitat publicul să viziteze expoziţia documentelor diplomatice făcută împreună cu Ministerul Afacerilor Externe din Rusia şi arhiva din Sankt Petersburg. Se poate observa tot traseul din 1878 şi până în prezent
„Eduard Kunz, astăzi, nu este numai un pianist, el este si profesor. În partea a doua, vor debuta două eleve ale lui — Catinca Nistor şi Livia Ştirbu-Socolov. Catinca va cânta „George Enescu" şi Livia va cânta o piesă a tatălui ei. La închidere, Eduard Kunz ne oferă o piesă din Ravel", a precizat Natalia Muzhennikova, invitând publicul la celelalte evenimente din cadrul Zilelor Culturii Ruse.
Pe tot parcursul concertului susţinut de genialul şi originalul Eduard Kunz, senzaţia a fost că publicul şi-a ţinut respiraţia. „Prinţul rus al pianului" a oferit un adevărat regal muzical, apreciat de toţi cei prezenţi.
Nici elevele sale nu au fost mai prejos, publicul manifestându-şi aprecierea prin aplauze frenetice.
Pe pagina sa de Facebook, pianisul Eduard Kunz a lăsat un mesaj la fel de pătrunzător ca şi muzica sa. Acesta a vorbit despre faptul că se împlinesc 140 de ani de relaţii diplomatice ale ţărilor sale.
„Rusia este mama mea, România soţia şi fiica mea. Vă iubesc pe amândouă", a scris Kunz, mulţumind, totodată, excelenţei sale ambasadorului extraordinar şi plenipotenţiar al Rusie, Valeri Kuzmin, pentru că a fost alături la acest eveniment, elevelor sale, pentru astfel de spectacole minunate, radioului şi televiziunii române, dar nu numai.
„Vă mulţumesc, Natalia Muzhennikva, pentru că ne-aţi adunat pe toţi în cel mai bun mod posibil. Bravo!", a mai scris acesta.
Reamintim că astăzi la Centrul Rus de Ştiinţă şi Cultură din Bucureşti va avea loc seminarul diplomatic internaţional „140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Rusia: istoria şi perspectivele dialogului", despre care Sputnik v-a informat aici.