CHIȘINĂU, 13 oct — Sputnik. Persoanele născute în afara Uniunii Europene au șanse mai mari de a nu-și găsi un loc de muncă decât cei născuți într-una dintre țările UE. Acest lucru a fost relevat de un nou studiu al Eurostat, Serviciul Statistic European.
Grecia, lideră la șomaj
Potrivit analizei Eurostat, rata șomajului în Grecia printre cei născuți în afara UE este cea mai mare din țările blocului — în 2016, ponderea șomerilor „non-UE” a fost aproximativ de 33 la sută, iar ponderea șomerilor „născuți în UE” a fost de aproximativ 30 la sută.
Totodată, în Spania rată șomajului este la fel mare — 24,6 la sută printre persoanele născute în afara UE și 20,1 la sută printre cei născuți într-o țară din blocul european.
De menționat că în majoritate țărilor UE există o situație similară printre șomerii „non-UE”.
Cea mai mare diferență în ratele de ocupare a locurilor de muncă dintre „localnici” și „străini”, s-a dovedit a fi, în Belgia, Finlanda și Suedia, unde rata șomajului în rândul persoanelor născute în afara blocului UE este cu 50 la sută mai mare decât rata șomajului în rândul celor născuți în una dintre țările Uniunii Europene.
Excepții de la regulă
Potrivit Eurostat, Croația și Republica Cehă reprezintă excepții de la tendința generală. În Croația, printre cei care s-au născut în țară, rată șomajului este mai mare decât în rândul celor născuți în afara blocului european (11,3 la sută și respectiv 8 la sută). În Republica Cehă, cei mai mulți șomeri sunt printre cetățenii țărilor UE (6,2 la sută), iar situația cetățenilor străini este „ceva mai bună”.
În Italia, Marea Britanie, Irlanda, Portugalia și Cipru — rata șomajului în orașe este mai mică în rândul persoanelor născute într-o țară din UE, decât în rândul populației locale.
Statistici alarmante: Motivul pentru care moldovenii nu doresc să muncească>>>
Aceste statistici demonstrează „importul” de personal calificat — vin la muncă cei care și-au găsit din timp un job în una din țările Uniunii Europene.
În același timp, rata șomajului în țările UE este de 9,1 la sută printre europeni și de 15,4 la sută printre cei născuți în afara blocului.