CHIȘINĂU, 13 oct — Sputnik. Agenția pentru Servicii Publice a comunicat că, în doar două zile de la intrarea în vigoare a amendamentelor operate la Legea privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte, 2940 de persoane au solicitat eliberarea pașaportului cu termen de valabilitate extins. Totodată, 602 cetățeni care au depus cereri de perfectare a documentului în regim de urgență și-au ridicat deja pașapoartele.
Instituția amintește că, miercuri, 10 octombrie 2018, au intrat în vigoare modificările legislative ce prevăd extinderea termenului de valabilitate al pașaportului pentru cetățenii care au atins vârsta de 16 ani, de la 7 la 10 ani. Prețurile pentru perfectarea documentului au rămas neschimbate.
De menționat că termenul de valabilitate al pașapoartelor pentru copii cu vârsta sub 7 ani este în continuare de 4 ani, iar al celor pentru minorii cu vârsta cuprinsă între 7 și 16 ani este de 7 ani.
De asemenea, la solicitarea actelor de identitate cetățenii nu mai prezintă documentul ce atestă grupa sangvină. Anterior obținerea acestui document implica timp pentru deplasare la centrul medical și cheltuieli. Serviciul de determinare a grupei sangvine în majoritatea cazurilor se prestează contra plată. Pe când serviciul de eliberare a primului buletin de identitate cetățenilor Republicii Moldova se oferă în mod gratuit.
Începând cu 10 octombrie curent, legea obligă toți cetățenii Republicii Moldova domiciliați pe teritoriul țării, care au atins vârsta de 16 ani, să dețină buletin de identitate. În acest context, Agenția Servicii Publice îndeamnă părinții și cadrele didactice ale instituțiilor de învățământ preuniversitar să contribuie la asigurarea elevilor care ating vârsta de 16 ani pe parcursul anului de învățământ cu buletinul de identitate. ASP face acest apel cu scopul de a respecta legea și pentru a evita fluxul majorat de solicitați de acte de identitate, care se atestă în perioada lunilor mai-iunie când elevii solicită buletinul de identitate pentru a fi admiși la examenul de absolvire în învățământul gimnazial.
Odată cu intrarea în vigoare a noilor modificări, persoanele care au emigrat autorizat și s-au stabilit cu traiul permanent pe teritoriul altor state, dar din anumite circumstanțe se află temporar pe teritoriul Republicii Moldova, pot solicita buletin de identitate provizoriu.