Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Medvedev: Rusia va lupta pentru o poziţie dominantă în sistemul economic global

© Sputnik / Alexander Astafyev / Accesați arhiva multimediaDmitri Medvedev
Dmitri Medvedev - Sputnik Moldova
Abonare
Prim-ministrul rus, Dmitri Medvedev, a afirmat că Rusia nu se va ascunde în spatele unor bariere protecționiste, în timp ce lumea devine, la nivel global, mai turbulentă și mai competitivă.

BUCUREŞTI, 9 oct — Sputnik, Doina Crainic. Dmitri Medvedev a subliniat că Rusia va lupta pentru un loc dominant în sistemul economic global. Prim-ministrul rus a prezentat poziția Rusiei în ceea ce priveşte relațiile internaționale și politice actuale într-un articol amplu publicat în revista Economic Issues.

Gazprom Chairman of the Board Alexei Miller visits the ETERNO shop of the Chelyabinsk Pipe-Rolling Plant - Sputnik Moldova
Rusia
Economist: Europa are mai mare nevoie de „Nord Stream-2” decât Rusia

„De fiecare dată când țara noastră se poziționează activ pe arena internațională, se confruntă cu încercări vehemente, din partea altor state, de a-i fi zădărniciţi aceşti pași. Nu putem ignora nicio tendință de acest gen și vom lupta activ pentru obţinerea unui loc decent în sistemele politice și economice globale", scrie Medvedev.

Șeful guvernului rus a mai spus că politizarea excesivă a relațiilor economice internaționale rezultă dintr-o perioadă de turbulențe generale cauzate de un val de schimbări tehnologice și sociale. El mai scrie că războaiele comerciale și sancțiunile motivate politic au devenit deja o realitate care nu poate fi ignorată.

Totuşi, Medvedev subliniază că Rusia nu se va izola de economia globală pentru a încerca să evite turbulențele.

„Rusia nu va crea bariere în calea relațiilor economice internaționale. Nu ne vom izola de piețele internaționale şi nu le vom ignora. Vom extinde participarea Rusiei la comerțul internațional, consolidând propriile lanțuri de valoare adăugată și participând la uniunile și acordurile economice", punctează prim-ministrul rus.

Premierul rus avertizează SUA: "Le vom considera ca declaraţie de război economic">>>

Premierul rus a mai scris că următorii șase ani vor determina limitele posibilităților pentru Rusia și rolul țării în viitor în sistemele economice și politice globale. De asemenea, Medvedev a evidenţiat două principii majore care, în opinia sa, vor ajuta ţara să își asume o poziție decentă: stabilitatea socială și un nivel înalt de încredere în stat al cetățenilor săi, precum și o mobilitate ridicată în societate în general — abilitatea de adaptare la noile condiții și de a face faţă noilor provocări.

Fluxul de știri
0