Actualul Parlament este cel mai slab din istoria Republicii Moldova. Declarația îi aparține politologului Victor Juc și a fost făcută în cadrul emisiunii „Atitudini", de la Radio Sputnik Moldova.
Potrivit expertului, în ultima perioadă tot mai puțini intelectuali aleg să se implice în politică.
”În ultimul timp a scăzut substanțial interesul intelectualilor de a se implica în politică, fiecare consideră că este mai bine să-și facă treaba lui. Așa se face că în rândul politicienilor scade capacitatea și gradul de inteligență", spune politologul Victor Juc.
Potrivit lui Victor Juc, cei mai mulți oameni inteligenți a fost în primul Parlament. Doar că acestora le-au lipsit aptitudinile manageriale.
”Inițial au venit intelectuali în Parlament, dar nu aveau capacitatea de administrare, apoi au venit oameni din raioane, reprezentanți ai comuniștilor, dar care nu erau învățați să lucreze pe nou. În Republica Moldova noi nu avem o școală care să pregătească funcționari publici. Se face ceva la Academia de Administrare Publică, dar insuficient. Probabil nici guvernările, indiferent de coloratura lor politică, nu au înțeles care este rolul determinant al elitei de conducere”, adaugă Victor Juc.
Autor: Silvia Zavadovschi