BUCUREŞTI, 4 oct — Sputnik, Doina Crainic. Oamenii de ştiinţă americani, dupa ce au analizat trei studii mai ample despre alcool şi influenţa acestuia asupra sănătăţii, au stabilit o legătură directă între larg răspândita obișnuință și moartea prematură. Ei și-au publicat cercetarea în revista Alcoholism: Clinical & Experimental Research.
„Toată lumea este dispusă să creadă că nu există riscuri legate de obiceiul de a bea unul sau două pahare de vin sau de bere pe zi, iar unii dintre colegii noștri susțin chiar că acest obicei ar putea fi benefic pentru sănătate. Am reușit să arătăm că consumul regulat de alcool, chiar și în cazul unor doze mici, crește riscul de deces prematur", a declarat Sara Hartz de la Universitatea Washington din St. Louis, citat de Sputnik France.
400.000 de persoane cu vârste între 18 și 85 de ani au luat parte la studiile conduse de Sara Hartz și colegii săi. Unii dintre participanți au băut des, dar foarte puțin, ceilalți au băut foarte rar, dar foarte mult. Drept rezultat, toți au băut puțin alcool, dar într-un mod diferit.
Oamenii de ştiinţă au înregistrat o influenţă diferită asupra sănătăţii în funcţie de metoda de consum. Dacă oamenii beau puțin alcool de două sau trei ori pe săptămână, sănătatea inimii și a vaselor de sânge era puțin mai bună decât în cazul celorlalţi.
Pe de altă parte, dacă oamenii beau alcool în fiecare zi, acest lucru avea efecte negative asupra sănătății lor.
Dar în cazul tuturor a existat un efect comun, consumul de alcool a crescut riscul de deces prematur cu 20% la orice vârstă, dar a sporit şi riscul de a dezvolta cancer.
Aceste constatări contrazic studiile care arată că un consum moderat de alcool poate contribui la prevenirea bolilor cardiovasculare sau a diabetului.
Cercetătorii subliniază că orice doză de alcool va avea efecte negative asupra sănătăţii.