CHIȘINĂU, 3 oct — Sputnik. Eurodeputații urmează să voteze asupra noilor reguli menite să faciliteze și să accelereze cooperarea transfrontalieră în domeniul confiscării bunurilor dobândite în urma infracțiunilor.
Profituri enorme, în mâinile infractorilor
Profiturile generate de activitatea infracțională sunt enorme — 110 miliarde de euro anual. Și acestea rămân, în proporție covârșitoare, în mâinile infractorilor.
Un raport Europol din 2016 a arătat că 98,9% din profituri rămân la dispoziția infractorilor; 2,2% din încasările din infracțiuni au fost confiscate sau înghețate provizoriu în UE în perioada 2010-2014, însă doar 1,1% au fost confiscate definitiv.
Potrivit unui comunicat al Parlamentului European, în prezent, confiscarea transfrontalieră a bunurilor în interiorul UE este reglementă de câteva acte legislative, care conțin lacune serioase de pe urma cărora profită infractori și teroriști care își ascund averile în alte state membre. Procedurile și certificatele actuale sunt complexe și ineficiente (de exemplu, nu există limite de timp sau limitele de timp nu sunt obligatorii). O altă problemă este protecția nesatisfăcătoare a drepturilor victimelor la restituire și despăgubire.
Reguli noi
Regulile actuale vor fi înlocuite printr-un regulament care va fi aplicat în toate statele membre și va permite executarea mai rapidă și eficientă a ordinelor de înghețare și confiscare. Noul act legislativ va include termene limită mai stricte pentru autorități și certificate standard pentru toate țările UE. Totodată, acesta cuprinde toate tipurile de infracțiuni și acordă prioritate restituirii bunurilor către victime.
După votul în plen de joi, regulamentul se va întoarce la Consiliu pentru aprobarea finală. Acesta se va aplica la 24 de luni după intrarea sa în vigoare.