CHIȘINĂU, 3 oct — Sputnik, Cezar Salagor. În sistemul educațional din Republica Moldova se atestă o situație cu adevărat alarmantă. Potrivit datelor oficiale oferite de Biroul Național de Statistică, ultimii 17 ani au fost închise sute de școli, numărul profesorilor s-a redus esențial, iar scăderea numărului de elevi poate fi considerată dramatică.
Dacă în anul 2000 existau 1573 de instituții de învățământ primar și secundar general, acum avem 1243 de instituții. Timp de 17 ani, în Moldova au fost închise 300 de instituții de învățământ.
Timp de 17 ani numărul cadrelor didactice din instituțiile de învățământ primar și secundar general s-a redus de la 42380 la 28.588.
Însă cu adevărat dramatică este scăderea numărului de elevi, care în 17 ani s-a redus de la 631.263 la 335 621 — cu 295.642 de elevi mai puțin.
În acest an s-a încheiat proiectul Băncii Mondiale ”Reforma Învățământului în Moldova” (PRIM), implementat în perioada aprilie 2013 — august 2018, menit să consolideze calitatea educației, dar și pentru eficientizarea sistemului de educație. Pentru acest lucru BM a oferit un credit în valoare de 40 de milioane de dolari.
Potrivit Ministerului Educației, programul a avut trei componente: a) îmbunătățirea calității educației; b) optimizarea sectorului educațional și c) consolidarea capacităților Ministerului Educației pentru monitorizarea reformei.
Reprezentantul CMF la ONU, despre educația în familie>>>
Obiectivele s-ar părea că au fost atinse. Însă pentru ca să putem vorbi cu adevărat despre un sector al educației mai eficient, am avea nevoie de o nouă viziune, de o abordare sistemică, și de implicarea tuturor cetățenilor pentru a ieși din acestă criză demografică profundă care afectează toate sferele vieții sociale și fără de care orice reformă este sortită eșecului.
Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu opinia redacției Sputnik.