Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Decis: Guvernul a stabilit câți mistreți vor fi împușcați în noul sezon de vânătoare

© Sputnik / Егор Еремов / Accesați arhiva multimediaОхота на кабана.
Охота на кабана. - Sputnik Moldova
Abonare
Guvernul a decis extinderea perioadei de vânătoare la mistreți, vulpi și șacali și a stabilit câți mistreți urmează să fie sacrificați.

CHIȘINĂU, 25 sept — Sputnik. Peste 1000 de mistreți vor fi sacrificați în noul sezon de vânătoare. O decizie în acest sens a fost adoptată astăzi de Guvern, pentru a preveni răspândirea pestei porcine africane.

Potrivit Notei informative, ”în Republica Moldova, până la data de 5 septembrie 2018, au fost înregistrate 17 focare de Pestă Porcină Africană, iar țările vecine afectate de Pesta Porcină Africană au demonstrat argumentat că în lanțul epizootic, mistrețul este cea mai importantă verigă a transmiterii și difuzării acestei boli”.

Кабинет министров - Sputnik Moldova
Societate
Măsuri radicale: Animalele bolnave de pesta porcină africană vor fi sacrificate

Conform documentului, pentru sezonul de vânătoare 2018-2019, perioada de vânat pentru mistreți, vulpi și șacali a fost extinsă până la 31 iulie 2019. Totodată, cotele de recoltare la mistreți s-au majorat cu 464 de exemplare în cadrul entităților silvice subordonate Agenției ”Moldsilva”, unde densitatea acestei specii depășește densitatea optimă ecologică de 5 exemplare la 1000 hectar.

A fost stabilită o limită de 778 de mistreți care vor putea fi vânați în aria fondului forestier gestionat de Agenția ”Moldsilva” și fondurile de vânătoare arendate în scop de gospodărire cinegetică din fondul forestier. Limita mistreților din ariile protejate constituie 360 de mistreți.

Conform notei informative, implementarea proiectului nu necesită alocarea resurselor financiare de la bugetul de stat.

Fluxul de știri
0