CHIȘINĂU, 19 sept — Sputnik. Agenția Servicii Publice reamintește că cetățenii Republicii Moldova pot deține concomitent două pașapoarte valabile cu condiția ca datele personale ale titularului să fie identice. Acest lucru este prevăzut de Legea privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte.
Doritorii pot solicita eliberarea unui nou pașaport în timp ce călătoresc, în temeiul pașaportului valabil obţinut anterior. Deţinerea celui de-al doilea paşaport îi oferă posesorului posibilitatea de a solicita obţinerea unei alte vize în timp ce utilizează primul document.
ASP menționează că cererea pentru eliberarea pașaportului cetățeanului Republicii Moldova poate fi depusă la oricare Centru Multifuncțional al Agenției Servicii Publice sau Serviciu eliberare a actelor de identitate, indiferent de locul înregistrării la domiciliu sau la reședință al solicitantului. Pentru a beneficia de această oportunitate, cetăţenii moldoveni aflaţi în străinătate pot să se adreseze la misiunea diplomatică sau oficiul consular al Republicii Moldova din statul de reşedinţă.
Pentru obținerea celui de al doilea pașaport nu este obligatorie prezentarea certificatelor de stare civilă, dacă în starea civilă și în datele cu caracter personal ale solicitantului nu au intervenit schimbări.
Agenția Servicii Publice reamintim că, începând cu 10 octombrie 2018, vor intra în vigoare amendamentele operate la Legea nr. 273-XIII din 9 noiembrie 1994, ce prevăd optimizarea proceselor de eliberare a actelor de identitate şi de asigurare a dreptului constituţional al cetăţenilor la libera circulaţie.
Potrivit noilor reglementări, termenul de valabilitate al paşaportului cetăţeanului Republicii Moldova a fost extins de la 7 la 10 ani pentru solicitanţii cu vârsta peste 16 ani. De asemenea, solicitanţii actelor de identitate nu vor mai prezenta documentul ce atestă grupa sangvină.