Ciurea a spus că, în ajunul semnării Acordului de Asociere, experții au venit cu niște calcule și acele estimări au contat, pentru că ele au pregătit terenul pentru o situație mult prea optimistă — creșteri economice spectaculoase, o creștere a PIB- ului care ulterior nu s-a confirmat.
"La ora actuală, chiar dacă avem o ușoară redirecționare a exporturilor spre UE, am pierdut piața rusească", a spus expertul.
El a mai precizat că nu am avut din start o evaluare a pierderilor pe segmentul estic.
”Dacă am fi avut o creștere pe piața europeană și n-am fi pierdut piața rusă ar fi fost și mai bine. De ce nu s-a făcut acest lucru. Pentru că era o luptă geopolitică. Nici partenerii europeni nu au crezut că proiectul vecinătății Parteneriatului Estic este un proiect geopolitic, dar s-a constatat că este. Așa dar, nici europenii nu au evaluat la modul serios toate consecințele negative, toate riscurile acestui proiect. Consider că cei care au pornit asemenea procese puteau să fie mai buni profeți", a punctat Corneliu Ciurea.
Autor Eduard Maciac