CHIȘINĂU, 8 sept — Sputnik. Un teribil accident rutier s-a produs în seara zilei de vineri, în satul Pârjota din raionul Râșcani. Potrivit Poliției,un automobil de marca Opel, la volanul căruia se afla o femeie de 45 de ani, s-a ciocnit violent într-un alt automobil de marca BMW, care era condus de un tânăr de 25 de ani.
În BMW se afla și o femeie de 50 de ani, care, în urma impactului, a decedat pe loc. Tânărul de 25 de ani a fost transportat în stare gravă la spital, însă la scurt timp acesta a decedat.
Automobilele implicate în accident s-au transformat într-un morman de fiare. Pentru a scoate victimele din interior a fost nevoie de echipa de descarcerare. Femeia aflată la volanul Opel-ului nu a avut de suferit.
Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.