CHIȘINĂU, 30 aug — Sputnik. Prima lecție din acest an şcolar va fi dedicată scriitorului, eseistului şi dramaturgului Ion Druţă. În data de trei septembrie, când copii vor merge la școală, maestrul îşi sărbătoreşte cea de-a 90-a aniversare.
În cadrul primei ore de dirigenție elevii vor discuta despre contribuția lui Ion Druță la dezvoltarea patrimoniului cultural naţional. Asta pentru că puţini cunosc faptul că ideea de a ridica monumentul Lumânarea Recunoştinţei din oraşul Soroca îi aparţine anume scriitorului.
Proiectul a fost realizat şi inaugurat în anul 2004. Sculptura, care are o înălţime de 24 de metri, adună anual mii de vizitatori din diferite colţuri ale lumii. Pentru a ajunge în vârful monumentului, vizitatorii trebuie să urce tocmai 600 de trepte.
Ion Druţă s-a născut în data de 3 septembrie 1928 în satul Horodişte din raionul Donduşeni. Operele sale "Frunze de dor", "Ultima lună de toamnă", "Povara bunătăţii noastre", "Clopotniţa" sau "Toiagul păstoriei" fac parte din fondul de aur al literaturii naţionale.
Din 1987 este preşedinte de onoare al Uniunii Scriitorilor din Moldova. De asemenea, este membru onorific al Academiei Române şi membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
În anul 2008 a obţinut Premiul de Stat "pentru contribuţia de excepţie la dezvoltarea culturii şi literaturii naţionale şi universale".