CHIȘINĂU, 29 aug — Sputnik. Sfârșitul lunii august este cea mai potrivită perioadă pentru a merge în vacanță, la mare. Mulți dintre moldoveni preferă să-și petreacă ultimile zile de vară pe litoralul ucrainean al Mării Negre. Odesa, Zatoka, Cernomorsk, Kurortnoe, Gribovka, Sergheevka — sunt locurile preferate de moldoveni. Însă autoritățile ucrainene recunosc că, pe unele plaje, ar trebui să renunțăm la scăldat și asta pentru că apa de mare nu corespunde standardelor sanitare.
”În perioada 16-22 august 2018 au fost efectuate 739 de verificări ale calității apei în regiunile din sudul Ucrainei, care au acces spre litoralul mării. Dintre acestea, 41 de probe nu corespund standardelor privind contaminarea microbiană (Apa de mare — 1,3% din 621 de probe, apa de râu — 28% din 118 probe)”.
Astfel, Centrul de Sănătate Publică al Ministerului ucrainean al Sănătății recomandă evitarea odihnei pe plajele ”Langeron” și ”Arkadia” din regiunea Odesa. Totodată, trebuie evitat scăldatul în regiunea Nikolaev în aria ”Yaht-club”. Autoritățile au efectuat verificări pe aceste plaje în perioada 16-22 august.
Fotografii de epocă: Iată cum se odihneau moldovenii la Zatoka acum aproape 100 de ani>>>
Starea în care se află starea plajelor de pe litoralul Mării Negre pota fi urmărită online accesând pagina Centrului ucrainean de Sănătate Publică, unde este plasată harta interactivă, pe care sunt indicate zonele periculoase pentru odihnă și scăldat.