CHIȘINĂU, 28 aug – Sputnik. Scandal la hotarul moldo-român, la punctul de trecere Albița –Leușeni. Unui grup din 35 de cetățeni români, care fac parte din Marșul Unirii, și care se îndreptau din Alba Iulia spre Chișinău, nu li se permite de luni, 27 august, trecerea frontierei de stat Republica Moldova. Potrivit Poliției de Frontieră a Republicii Moldova, motivul interzicerii este ”perturbarea ordinii publice în zona de frontieră, cu încălcarea regimului punctelor de trecere”.
Mai mulți din tinerii participanți la marș nu s-au supus indicațiilor reprezentanților Poliției de Frontieră a Republicii Moldova, prezentând în relația cu polițiștii de frontieră un comportament agresiv, dar și au creat impedimente la deplasarea mijloacelor de transport prin punctul de trecere Leușeni.
La fața locului astăzi, 28 august, a venit șeful Poliției de Frontieră a Republicii Moldova, Fredolin Lecari, care a încercat să poarte un dialog civilizat cu participanții la marș, opriți la hotarul țării noastre.
Lecari le-a amintit acestora că trebuie să se conformeze legilor și regulilor de traversare a unei frontiere de stat, să nu creeze situații de conflict și să nu se dea în spectacol.
”Sunt ordine și legi. Nu vă dați în spectacol în fața camerelor. Trebuie să vă conformați legilor. Nu trebuie să destabilizați ordinea publică”, a declarat Lecari.
Acesta a spus că va monitoriza personal situația creată și i-a invitat pe participanții la marș, printre care și deputatul român Constantin Codreanu, să urce în autobuz și să meargă la linia de control pentru trecerea procedurii de control a actelor.
”Am venit personal să remediez situația. Dumneavoastră artificial tensionați situația. Doriți să treceți frontiera? Vă rog să vă conformați regulilor și legilor”, a declarat Lecari.
Unioniștii, conduși de cunoscutul activist George Simion, au refuzat să se conformeze cerințelor Poliției de Frontieră a Republicii Moldova.
”Este un circ”, a declarat Lecari, precizând că un asemenea comportament nu ar fi fost acceptat la vama română.
Simion a declarat că cei 35 de participanți la marș vor sta în vamă până când nu vor primi asistență consulară de la Ambasada României în Republica Moldova.
” Să vină un reprezentant al Ambasadei României în Moldova. Cerem intervenția Guvernului României”, a declarat Simion.
Ambasada României în Republica Moldova s-a autosesizat pe marginea acestui caz și anunță prin intermediul unui comunicat de presă că, nepermiterea trecerii hotarului Republicii Moldova pentru cei 35 de cetățeni ”este o decizie a autorităților Republicii Moldova, iar Ambasada României la Chișinău urmărește ca în dialogul cu autoritățile din Republica Moldova drepturile cetățenilor români să fie respectate, în conformitate cu reglementările interne din acest stat și obligațiile internaționale ale Republicii Moldova”.
În același timp, Ambasada României anunță că ”din punctul de vedere al autorităților de frontieră române, grupul de persoane care s-a prezentat în cursul dimineții de 27 august în Punctul de Trecere a Frontierei Albița nu a perturbat în niciun fel ordinea și liniștea publică în partea românească punctului de frontieră și nici nu a adus atingere regimului juridic al frontierei de stat”.
Poliția de Frontieră a Republicii Moldova îndeamnă participanții la Marșul Unirii să respecte decizia luată și să nu încerce prin metode ilegale sau acțiuni provocatoare să traverseze frontiera de stat. Poliția de Frontieră anunță că are ”informație cu caracter operativ, precum că se va încerca deturnarea Marșului Unionist prin provocări în zona cu regim special de lucru”.
În acest sens, Poliția de Frontieră a întreprins mai multe măsuri de prevenire a unor eventuale provocări în zonele de frontieră și în punctele de trecere.
Angajații Poliției de Frontieră anunță că vor acționa în conformitate cu competențele instituționale și fără abateri disciplinare. Potrivit Legii cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova, controlul la trecerea frontierei se efectuează cu respectarea deplină a demnităţii umane, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, sex, religie, opinie, apartenenţă politică, avere, origine socială, dezabilități, vârstă. Respectiv, toți străini la intrare în Republica Moldova sunt supuși controlului la trecerea frontierei de stat.