CHIȘINĂU, 20 aug — Sputnik. Polițiștii din Ialoveni solicită implicarea cetățenilor pentru a identifica un bărbat și o femeie, care sunt suspectați de jefuirea unei persoane.
Potrivit Poliției, totul s-ar fi întâmplat pe 16 iunie când o femeie de 57 de ani, aflându-se la Chișinău, a luat un taxi pentru a ajunge la Ialoveni. Șoferul, care avea încă doi pasageri în mașină, a fost de acord să o ia, zicând că merge în aceeași direcție. Ulterior, în drum spre Ialoveni, femeia a rugat șoferul să oprească la un magazin pentru a procura a face niște cumpărături.
Aproape de satul Rusești, deja cei doi pasageri, (persoanele care apar în imagine) i-au spus șoferului să oprească mașina, după care au coborât și au insistat ca și victima să facă la fel. Apoi au dus femeia pe un câmp din apropiere, au deposedat-o de 2600 lei, un lănțișor din aur cu pandantiv și un inel din aur. Ulterior, suspecții au urcat în taxi și au plecat într-o direcție necunoscută. A doua zi, victima a anunțat poliția. Prejudiciul cauzat femeii se ridică la 20 300 lei.
Polițiștii l-au identificat și reținut pe șoferul care se afla la volanul taxiului. Este vorba de un bărbat de 33 de ani. În cadrul audierilor, acesta a declarat că nu-i cunoaște pe suspecți, dar a recunoscut că a tolerat fapta și nu a intervenit. Acesta a mai precizat că ulterior au revenit în Capitală, au dat aurul la casa de amanet și au împărțit banii.
Oamenii legii au inițiat o cauză penală pe pentru jaf.
Persoanele care i-au recunoscut pe infractori și cunosc locul aflării lor sunt rugați să telefoneze: 079652133.
Dacă se va demonstra vinovăția acestora, ei riscă închisoare de la 5 la 7 ani.