Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Valentina Buliga: De ce pleacă femeile din politică

© Sputnik / Miroslav RotariValentina Buliga
Valentina Buliga - Sputnik Moldova
Abonare
Deputata Valentina Buliga spune că nu va uita niciodată decizia pe care a luat-o în anul 1996 de a se implica în politică. Fiind martor al unor procese politice și sociale majore, această dorință o avea deja de mai mult timp.
Valentina Buliga: De ce pleacă femeile din politică

Potrivit deputatei, propunerea de a se implica în politică și voința pe care a avut-o au contribuit la luarea deciziei pe care și-a asumat-o.

"Îmi puneam o simplă întrebare: de ce eu, femeie, mamă a doi copii, specialist cu studii superioare, absolventă cu diplomă cu mențiune cum era pe atunci, să stau de o parte? Să fiu prizonieră a unor decizii politice? Consider că a fost o decizie bună și nu am regretat niciodată că am decis să mă implic", a spus deputata.

Deputata Valentina Buliga are 22 de ani de activitate politică. Însă nu toate femeile reușesc să facă față provocărilor și decid să părăsească acest domeniu din diverse motive.

"Probabil, aceste situații sunt legate de decepțiile pe care le-au avut femeile sau de lupta interioară. Totuși, în majoritatea partidelor politice există o concurență și fiecare are dorința de a se afirma. Unele femei poate nu au reușit să depășească această situație și au decis "să trântească ușa" și să părăsească arena politică. Femeile își doresc să fie actorii activi în procesele politice. Aici contează prestația, implicarea și cunoștințele. Pot spune că în această "luptă bărbătească" au supraviețuit cele mai puternice femei", a explicat Valentina Buliga.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Autor: Cristina Baș

Fluxul de știri
0