Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Imagini șoc: Jandarmii au filmat huligani aruncând cu pietre și bucăți de asfalt

© Sputnik / Georgiana ArseneProtest diaspora, București, 10 august 2018
Protest diaspora, București, 10 august 2018 - Sputnik Moldova
Abonare
Jandarmeria română: "Un grup de oameni poate denatura complet scopul unui protest anunțat inițial, pe rețelele de socializare, ca fiind unul pașnic".

BUCUREȘTI, 10 aug — Sputnik, Dragoș Dumitriu. "Vă rugăm să vă delimitați de grupurile care provoacă violență, pentru siguranța voastră și a tuturor!", a transmis Jandarmeria română.

Jandarmeria a postat și imagini în care se văd câțiva huligani care iau pietre și bucăți de asphalt și aruncă spre forțele de ordine. Din imagini se vede cum huliganii aruncă peste mulțimea din Piață, existând pericolul de a răni grav și protestatarii.

"Un grup de oameni poate denatura complet scopul unui protest anunțat inițial, pe rețelele de socializare, ca fiind unul pașnic", comentează Jandarmeria.

Jandarmeria le recomandă celor care intenționează să se alăture protestatarilor din Piața Victoriei "să nu vină însoțiți de copii".

"Demersul nostru vine ca urmare a violențelor înregistrate în ultimele ore", precizează autoritatea. "Facem, în continuare, apel la calm! "Respectăm dreptul tuturor celor care doresc să protesteze pașnic! Respectăm, în egală măsură, dreptul celor care nu doresc să protesteze!"

În finalul mesajului, Jandarmeria reafirmă că singura lor preocupare este "liniștea voastră, a tuturor și nu vom ezita să o restabilim ori de câte ori ea este tulburată". 

Fluxul de știri
0