CHIȘINĂU, 9 aug – Sputnik. Tinerii admiși în acest an la Academia Militară a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun” (AMFA) din Moldova urmează, în perioada 23 iulie-24 august, cursul de integrare militară, desfășurat la sediul instituției.
Potrivit comandantului interimar al Batalionului de Învăţământ al AMFA, căpitan Alexandru Tanasiev, cei 53 de tineri – fete şi băieţi — studiază tactica generală, instrucţia tragerii, regulamentele militare, instrucţia de front, pregătirea de geniu şi pregătirea medico-militară.
Instruirea are ca obiectiv familiarizarea studenţilor cu specificul artei militare şi verificarea stării moral-psihologice de adaptare la cerinţele mediului militar.
Căpitanul Tanasiev a adăugat că, la final, viitorii studenţi vor executa trageri de luptă din pistolul-mitralieră AKM, la distanţa de 100 de metri, la Baza militară de instruire a Armatei Naţionale de la Bulboaca.
După cursul de integrare, tinerii vor depune Jurământul Militar.