Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

La Chișinău se va desfășura cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tineretului

© Sputnik / Miroslav RotariNicoleta Cârlig
Nicoleta Cârlig - Sputnik Moldova
Abonare
Consiliului Național al Tineretului din Moldova va organiza cea de-a IV-a ediție a Festivalul Tineretului. Festivalul din acest an va fi o platformă de susținere a candidaturii orașului Chișinău pentru titlul de Capitală Europeană a Tineretului pentru anul 2021.
La Chișinău se va desfășura cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tineretului

În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", coordonatoarea platformei U-Report, Nicoleta Cârlig, a venit cu informații despre desfășurarea celei de-a IV-a ediție a Festivalul Tineretului.

"În cea de-a IV-a ediție a festivalului ne propunem să organizăm o punte de legătură dintre tineri, organizații necomerciale, instituții de stat, agenți comerciali, persoane publice și organizații internaționale. Astfel, prin intermediul acestui eveniment, actorii implicați pot identifica principalele probleme și soluțiile acestora și pot aduce pe agenda autorităților prioritățile și interesele tinerilor. Conceptul festivalului este Street Delivery. Astfel, Festivalul Tineretului va fi organizat la data de 11 august pe strada pietonală Eugen Doga. Scopul nostru este să le demonstrăm tuturor că există perspective și oportunități de dezvoltare pentru tinerii din țară. Este îmbucurător faptul că, de la prima ediție numărul participanților la festival este în continuă creștere", a relatat Nicoleta Cârlig.

De asemenea, evenimentul se va desfășura în contextul tematicii Zilei Internaționale a Tineretului și anume — spații sigure pentru tineri. Spațiile civice le permit tinerilor să se implice în probleme de guvernare; spațiile publice le oferă tinerilor posibilitatea de a participa la activități sportive și alte activități de petrecere a timpului liber în comunitate; spațiile digitale ajută tinerii să interacționeze virtual, peste granițe, cu toată lumea; iar spațiile fizice bine planificate pot ajuta la adaptarea nevoilor diferitelor tineri, în special a celor vulnerabili la marginalizare sau violență.

Potrivit Nicoletei Cârlig, Consiliului Național al Tineretului din Moldova se bucură de un număr impunător de voluntari de diferite vârste. Tinerii participă și se implică activ în diverse proiecte naționale și internaționale.

Cum puteți deveni voluntar în Republica Moldova aflați din interviul audio atașat.

Autor: Cristina Baș

Fluxul de știri
0