CHIȘINĂU, 7 aug — Sputnik. Comisia Europeană intenționează să restricționeze procedura de obținere a cetățeniei statelor Uniunii Europene. Anunțul a fost făcut de comisarul european pentru Justiție, Drepturile Consumatorului și Egalitate de Gen, Věra Jourová.
Potrivit acesteia, Uniunea Europeană îndeamnă statele membre să dea dovadă de mai multă precauție atunci când oferă cetățenie cetățenilor unor state din afara comunității europene.
În special, o îngrijorare a instituțiilor europene provoacă oferirea cetățeniei în schimbul investițiilor. Comisia Europeană se arată extrem de îngrijorată de numărul de pașapoarte de aur acordate de unele state membre în schimbul unor investiții, cum ar fi în cazul Maltei sau Ciprului.
"Acordarea cetățeniei prezintă un risc serios de securitate, deoarece oferă beneficiarilor toate drepturile cetățenilor UE și le permite să se miște liber în întreaga Uniune. Nu ne dorim cai troieni în UE", a declarat Jourova.
Potrivit comisarului european, Comisia va examina procedura de acordare a cetățeniei de fiecare stat în parte și va aproba în această toamnă niște reglementări mai dure prin care vor cere statelor să garanteze că aspiranții la cetățenia europeană nu vor afecta blocul comunitar.
Dodon: Obținerea cetățeniei ruse ar putea fi simplificată pentru locuitorii Moldovei>>>
"Unele state membre trebuie să facă mai mult pentru a se asigura că cetățenia nu este acordată infractorilor care doresc să pună în pericol securitatea europeană sau să spele banii. UE nu trebuie să devină un paradis pentru criminali, corupție și bani murdari", a conchis Jourova.