Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

”Duminica gândurilor” de Nicolae Schițco - învață să spui mult în puține cuvinte

© Sputnik / Gutiera ProdanNicolae Schițco
Nicolae Schițco - Sputnik Moldova
Abonare
Publicistul Nicolae Schițco a lansat recent "Duminica gândurilor", o carte de dimensiuni mici, ce poate fi purtată în buzunarul de lângă inimă. Este o colecție de maxime, de gânduri scrise în doar două rânduri.
”Duminica gândurilor” de Nicolae Schițco - învață să spui mult în puține cuvinte

Sociologul și publicistul Nicolae Schițco spune că a muncit mulți ani la această carte. Maximele au fost scrise în diferite perioade ale vieții sale și în diverse conjuncturi. Ne-a mărturisit că soția sa este primul om care i-a citit, apreciat sau criticat gândurile scrise în două rânduri.

Nicolae Schițco susține că "cititorul de azi este unul grăbit, acum proza scurtă este la mare căutare.

”De aceea acum încercăm să spunem mult, dar cu mai puține cuvinte. Nu este deloc ușor. Uneori un gând îmi vine mai repede, alteori trebuie să meditez mult pentru a reuși să transmit în două rânduri un mesaj profund", a declarat autorul. 

Nicolae Schițco își îndeamnă cititorii să examineze mai mult lumea din jurul lor, să nu fie zgârciți la complimente atunci când cineva merită să le primească.

"Nu trebuie să așteptăm ca omul să treacă în neființă pentru a spune: ce mare om a fost. Poate dacă vom spune mai des oamenilor de alături cât de mult îi apreciem, ei vor fi mai motivați să devină mai buni în domeniul lor de activitate și noi toți vom trăi mai bine", menționează scriitorul.

În aceste timpuri noi alergăm fără a mai observa omul de lângă noi.

"Întotdeauna am încercat să văd în oamenii de lângă mine frumosul, deoarece urâtul apare fără să-l cauți. Oamenii de artă încearcă să vadă partea plină a paharului, aceasta este menirea lor să descopere și să promoveze binele", spune Nicolae Schițco.  

Nicolae Schițco ne-a mai mărturisit că muncește la o nouă carte. 

 

Fluxul de știri
0