CHIȘINĂU, 4 aug – Sputnik. Ambasada Republicii Moldova la Moscova aduce la cunoștință că în regiunea Kaluga s-a produs un accident rutier cu implicarea unui microbuz care transporta cetăţeni moldoveni.
În urma impactului violent, potrivit datelor comunicate de către reprezentanţii situaţiilor excepţionale ai Federaţiei Ruse, au decedat 6 cetăţeni ai Republicii Moldova, iar alţii 8 s-au ales cu traumatisme.
Reprezentanții misiunii diplomatice colaborează cu serviciile specializate ruse pentru stabilirea circumstanțelor producerii accidentului, identificării victimelor şi acordării suportului necesar familiilor celor decedați şi răniți.
Linia de urgenţă a Ambasadei Republicii Moldova: +7 929 964 9079.