"Ne-am focusat pe sectorul social, unde cetățeanul interacționează cu funcționarul, iar acolo se naște corupția mică care generează corupția mare", a spus Zumbreanu.
El a făcut aluzii la recentele acțiuni ale procurorilor anticorupție, care au ridicat de la medicii unor instituții medicale sume enorme de bani.
Mesajul șefului CNA a fost unul de avertizare. "Cu cât mai repede o să vă faceți ordine fiecare în instituția voastră, cu atât mai rar vom veni noi în ospeție. Aceste instituții ar trebui să-și reevalueze cadrul legal, să-și instruiască angajații în așa mod încât să-și facă singur ordine la ei acasă. Cei care nu vor înțelege mesajul nostru își vor asuma consecințele", a spus Zumbreanu.
Un alt segment afectat de corupție este cel al angajaților autorităților publice locale cu afaceri ilegale de terenuri, construcții, autorizații și achizițiile în sectorul public.
Cu referire la sectorul de achiziții, directorul CNA a spus că Centrul își propune o colaborare mai strânsă și cu Consiliul Concurenței pe cazurile de achiziții, care deseori nu poartă un caracter penal, însă pot fi calificate ca o înțelegere de cartel", a punctat Bogdan Zumbreanu.
Autor Eduard Maciac